"Din 2008 până în 2022 nu a mai fost nicio majorare semnificativa, s-au acordat, sporadic, câteva sute de lei la un salariu care și așa este mic. Trebuie să spunem că din cei 1230 de salariați, 430 sunt plătiți cu salariul minim pe economie - 2.550 de lei
La toate negocierile de până acum, la care pot să spun că cei din conducere le-au dus cu rea-credință, nu ni s-a acceptat nici măcar majorarea coroborată cu evoluția inflației, de 15%.
Asta în condițiile în care unii colegi duc acasă 1700 -1800 de lei și nu au nici bani să-și achite facturile, nici să-și întrețină cum trebuie familiile. Sperăm ca, în cele din urmă, compania să aibă bunăvoința se ne acorde solicitările" a declarat, în direct la Realitatea Plus, Narcis Pascu, preşedintele Sindicatul Unit TAROM.
Liderul de sindicat a precizat că intenția salariaților nu este să se ajungă la un protets care să paralizeze activitatea TAROM, ci să ajungă la o soluție reciproc avantajoasă.