Sindicatul de la Metrou a prelungit până pe 31 octombrie discuțiile cu conducerea privind contractu colectiv

Metrorex și-a redus pierderile prin majorarea subvenție de stat
Metrorex și-a redus pierderile prin majorarea subvenție de stat

Sindicatul de la Metrou a prelungit până pe 31 octombrie discuțiile cu conducerea companiei pentru contractul colectiv de muncă. Luni este programată încă o întâlnire, iar, dacă negocierile eșuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanșată greva generală, au anunțat sindicaliștii.