Simulare Bacalaureat 2015. Astfel, luni va avea loc proba la Limba și literatura română, iar marți elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă, notează Agerpres.ro.
Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 4 martie și doar pentru elevii claselor a XII-a proba la alegere a profilului și specializării pe 6 martie.
Toate probele sunt scrise, iar rezultatele vor fi afișate pe data de 12 martie.
Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educației, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral.
Simulările au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naționale și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale, a explicat ministerul.
Descarcă subiectele şi baremele de pe Edu.ro.