„Solutia pe scurt: Decizia penală nr.423/A din 11.04.2024 - În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b C.p.p. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI şi de apelantul-intimat-inculpat ŞOŞOACĂ DUMITRU SILVESTRU împotriva sentinţei penale nr.359 din data de 28.04.2023 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – Secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. 4313/299/2022. În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. obligă pe apelantul-intimat-inculpat ŞOŞOACĂ DUMITRU SILVESTRU la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 1.000 lei. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispozi?ia părţilor ?i a parchetului, prin mijlocirea grefei, azi, 11.04.2024. Document: Hotarâre 423/2024 11.04.2024.
Noua blondă a lui Silvestru Șoșoacă, presupusă amantă, o face praf pe Diana Șoșoacă VIDEO
Soțul Dianei Șoșoacă a fost trimis în judecată în februarie 2022, la doar trei luni de la comiterea faptei. Potrivit rechizitoriului, Dumitru Silvestru Șoșoacă ”l-a tras de uniformă, i-a pus o mână în gât și l-a împins de perete pe agentul de poliție Bălășoiu Gheorghe Teodor din cadrul Poliției Sectorului 1 – secția 4 poliție, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i persoanei vătămate suferințe fizice”.
Pe 28 aprilie, Judecătoria Sectorului 1 l-a găsit vinovat pe soțul Dianei Șoșoacă pentru infracțiunea de ultraj. Drept pedeapsă, el a primit 180 de zile de amendă-închisoare, urmând ca în final să plătească suma de 18.000 de lei către statul român. În cazul în care bărbatul nu va achita suma respectivă ”cu rea-credință”, pedeapsa s-ar putea comuta într-una de închisoare cu executare.
Gheorghe Teodor Bălășoiu este unul dintre polițiștii care au intervenit la domiciliul Dianei Șoșoacă în data de 10 decembrie 2021 pentru a aplana un conflict pe care senatoarea îl avea cu jurnalista italiană Lucia Goracci.
Angajata postului Rai Uno a venit la București pentru a-i lua un interviu Dianei Șoșoacă, însă întrebările acesteia au deranjat-o pe fostul membru AUR, care i-a solicitat să oprească discuția și să șteargă înregistrarea. Echipa de filmare a acuzat-o pe româncă și pe soțul ei că i-a sechestrat. La rândul ei, Șoșoacă a acuzat-o pe italiancă de furt, susținând că i-au dispărut documente din birou.