"Am o rădăcină foarte puternică în cinematografia română. Se vorbește foarte mult despre 'Noul val'. Am spus-o la Cluj, cred că 'Noul val' a început cu Lucian Pintilie și regizorii care m-au ajutat, mi-au fost profesori, în mod direct mi-au fost profesori, au fost și vreau să spun asta: Stere Gulea, Mircea Daneliuc, Iosif Demian, Alexandru Tatos și Lucian Pintilie", a spus regizorul Cristi Puiu în cadrul Galei Naționale UCIN, desfășurate, luni, la Sala Studio a Teatrului Național București.
Marele Premiu a fost decernat de secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale Erwin Șimșensohn, la eveniment fiind prezentă producătorea filmului, Anca Puiu.
La această ediție a galei, "Sieranevada" a mai primit premiile pentru rol secundar feminin și masculin, premiile pentru interpretare feminină, pentru regie și pentru scenariu.
Premiul special al juriului i-a revenit lui Radu Jude pentru "Inimi Cicatrizate", iar premiul pentru regie și pentru scenariu a fost acordat lui Cristi Puiu pentru filmul "Sieranevada".
Premiul pentru interpretare feminină a fost acordat Danei Dogaru pentru rolul Nușa din filmul "Sieranevada", iar cel pentru interpretare masculină — "Geo Barton" lui Gheorghe Visu pentru rolul Hogaș din filmul "Câini".
Pentru rol secundar, premiul pentru interpretare feminină a fost acordat Anei Ciontea pentru rolul Ofelia din filmul "Sieranevada", iar pentru interpretare masculină, acordat postmortem lui Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul "Sieranevada".
Distincția pentru montaj i-a revenit Roxanei Szel pentru filmul "Câini", iar premiul pentru imagine, lui Andrei Butică pentru imaginea filmului "Câini".
Pentru coloana sonoră, premiul UCIN i-a fost acordat lui Sam Cohen și Sebastiam Zsemlye pentru filmul "Câini", iar pentru muzică originală, lui Cristian Lolea pentru filmul "Orizont".
Premiul pentru costume i-a fost acordat Danei Păpăruz pentru costumele filmului "Inimi cicatrizate", premiul pentru decor — lui Cristian Niculescu pentru decorurile filmului "Inimi cicatrizate", iar premiul pentru machiaj — Biancăi Boeroiu pentru "Inimi cicatrizate".
Pentru film documentar de lung și scurt metraj, premiul UCIN i-a fost acordat lui Șerban Georgescu pentru "Varză, cartofi și alți demoni", iar Premiul pentru scurt metraj de ficțiune, lui Norbert Fodor pentru "Proiecționistul".
Premiul de debut Opera Prima "Alexandru Tatos" i-a revenit lui Bogdan Mirică pentru filmul "Câini", premiul pentru film de animație — Paul Mureșan pentru filmul "Mamă, tată, vreau să vă spun ceva", în timp ce premiul pentru film de televiziune — Cornel Mihalache pentru "Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos".
De asemenea, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor 2017, prezentată de Cătălina Grama (Jojo), au fost acordate și două Premii Academice — criticului și istoricului de film Eva Sîrbu și actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam), precum și Premiul Special al UCIN, macheurului Mircea Vodă, prof. arh. Gheorghe Bălășoiu, prof. Marius Nedelcu, Aurel Miheleș, Alexandru Gaspar, cascadorul Ioan Albu.
Premiul președintelui UCIN a fost acordat realizatorilor filmului "Deportații" — Filaret Acatrinei, Cristian Amza, Radu Găină, Georgeos Boisnard, Dan Micu și Nicoleta Epure și Lianei Săndulescu pentru "Livada de vișini" de Alexandru Lustig.
Totodată au fost acordate Premiile Asociației Criticilor, lui Cristi Puiu, pentru "Sieranevada", lui Viorel Domenico pentru pentru "Jean Georgescu altfel", cea mai bună carte de cinema a anului 2016, și premiul pentru publicistică cinematografică lui Doinel Tronaru.
Ediția din acest an a Galei Premiilor UCIN a avut două jurii — unul de nominalizări, compus din critici și istorici de film, membri ai Uniunii Cineaștilor din România (Dana Duma, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieșiu, Magda Mihăilescu, Mihai Fulger), și juriul ediției actuale format din personalități ale lumii culturale românești.
Distincțiile naționale ale Uniunii Cineaștilor au fost acordate pentru producțiile cinematografice românești sau cu finanțare majoritar românească ce au avut premiera în anul 2016.
Sursa: agerpres.ro