„Prim-ministrul Guvernului României trebuie să rețină și să poată opera cu foarte multe cifre: rata inflației, rata șomajului, valoarea coșului minim pentru un trai decent, valoarea punctului de pensie, deficitul comercial, deficitul bugetar, nivelul investițiilor străine directe, fondurile europene absorbite, fondurile europene pierdute, rata de creștere economică.
Un prim-ministru care nu poate reține nici măcar media de la bacalaureat ridică serioase semne de întrebare.
Îmi doresc un prim-ministru al României cu memorie bună, care își aduce aminte ce face, ce propune și mai ales ce promite”, a scrie Siegfried Mureșan pe Facebook.
Reacția lui Mureșan a venit după ce luni, în Parlament, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a susținut examenul de Bacalaureat în 1986 și că a luat o medie „suficient de bună”, dar nu și-o amnitește cu exactitate.