Cele trei doctoriţe de la Casa de Pensii din Brăila au fost prinse că luau şpagă în bani şi alimente pentru a încadra cu grade de handicap oameni sănătoşi.
Acestea ar fi trebuit să ajungă azi la Curtea de Apel Galaţi. Două dintre ele au cerut să nu mai fie cercetate în stare de arest, iar a treia, aflată în arest la domiciliu, să îi fie ridicată această măsura.
Dimineaţă, duba arestului a adus la Curtea de Apel Galati doar două femei.
A treia inculpată nu a mai ajuns pentru că poliţiştii brăileni nu au fost anunţaţi că trebuie să o aducă la instanţă.
"Organul de politie însărcinat cu supravegherea nu a primit o adresa pentru a o prezenta la instanta", a spus avocatul Vasile Micu.
Din cauza absenţei femeii, procesul a fost amânat. Reprezentanţii Curţii de Apel Galaţi şi cei ai IPJ Brăila au refuzat să comenteze această eroare. Procesul se va relua miercuri, dacă toate doctoriţele vor ajunge la instanţă.