În timp ce se afla la o petrecere la care participau mai mulți adolescenți, băiatul de 15 ani a surprins momentul în care una dintre prietenele sale s-a retras împreună cu iubitul ei într-un loc mai ferit de ochii curioșilor pentru o partidă de amor. Pentru a nu rata evenimentul, acesta a considerat de cuviință că nu ar fi rău să filmeze scenele fierbinți cu un telefon mobil. Problema este că filmarea nu a rămas în telefon, ci a fost postată chiar de către el pe internet, pe un site de specialitate.
Grav este că protagoniștii erau și ei tot minori. Cum site-urile XXX sunt monitorizate și de alte persoane decât cele pasionate de astfel de imagini, filmarea cu cei doi adolescenți, fata în vârstă de 14 ani, iar partenerul ei cu un an mai mare, a fost remarcată de specialiștii DIICOT din Ploiești care au demarat o anchetă în acest caz, scrie observatorulph.ro.
Tinerii implicați au fost identificați, toți sunt din Prahova, iar cel care a filmat și a urcat filmarea pe internet este cercetat acum pentru pornografie infantilă. Dosarul său a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Ploiești și se află pe rolul secției penale din cadrul Tribunalului Prahova. Având vârsta mai mare de 14 ani, băiatul, deși minor, răspunde penal pentru fapta sa, și riscă o pedeapsă privativă de libertate (internarea într-un centru educativ) pe o durată de la 2 la 5 ani.