Cu dansuri, inspirate de moda de pe rețelele de socializare, ar trebui să ducă la pregătirea copiilor pentru viață. Tinerele care au dansat în fața micuților s-au înscris ca voluntare în proiect. Proiectul este finanțat de Ministerul Familiei.
Reprezentanții Casei de Cultură a studenților din Pitești au declarat pentru Realitatea PLUS că dansul respectiv este unul arăbesc. Cei care au dansat în fața copiilor sunt voluntari și nu au primit niciun leu de la organizatori. Totodată, aceștia susțin că tinerii vor participa doar la activități educative, culturale și sportive.
Pentru mulți din cei 300 de elevi din centrele de plasament, această tabără a fost prima excursie din viața lor.