De câteva zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă se află Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii. Ieri seară, angajaţii unităţii medicale s-au trezit chiar cu Sorina Pintea.
„Oamenii de la intrarea nu m-au recunoscut. Mi-au spus că la televizor arăt altfel. Nu am anunţat pe nimeni că o să vin, nici măcar pe cei din Corpul de control“, a precizat Sorina Pintea.
Aceasta a spus că se lucrează la modificarea statutului managerului de spital, care va putea fi demis de ministru Sănătăţii în cazul în care se constată că pune în pericol siguranţa pacientului.
"Gradul de satisfacţie al pacienţilor nu a crescut în măsura în care au crescut salariile, dar era un lucru oarecum previzibil. Va fi nevoie de o perioadă de timp să renunţăm la plăţile informale, la comportamentul de un anumit tip. A fost o periaoadă, pentru că avem un barometru pin care măsurăm feedback-ul pacienţilor, iar gradul de satisfacţie al pacienţilor chiar scăzuse faţă de perioada anterioară“, a mai spus Pintea.
Totodată, ministrul Sănătății a mai spus că sfatul pentru pacienţii care merg într-un spital unde se solicită bani pentru intervenţii medicale este să meargă la o altă unitate: „Să se mute la un alt spital. Plăţile informale au fost, până la urmă acceptate de toată lumea, dar este momentul să renunţăm, să facem actul medical aşa cum trebuie“.