Sfanta Maria 2018. Dintre aceștia, în jur de 1,8 milioane de persoane sunt femei. Cele mai multe poartă numele Maria (circa 1.400.000), aproximativ 270.000 se numesc Mariana și în jur de 51.000, Marinela.
Numele Maria provine din ebraică și înseamnă cea iubită, cea îndrăgită.
În aramaică, Maryam inseamna „doamnă”, „stăpână”. După Fericitul Ieronim, în ebraică, numele s-ar compune din mar, ce inseamna „picătura” plus yam ce înseamnă „mare”, deci „picătura de apă de mare”. Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic – am, deci „cea dragă”, „cea iubită”.
Cea mai puternică rugăciune. Îţi îndeplineşte orice dorinţă. Trebuie să o spui înainte de Sf. MARIA
Sfanta Maria 2018. Alte nume care se sărbătoresc la 15 august sunt: Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Ana Maria, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinel.
Unele persoane sărbătoresc numele Marius cu ocazia Sfintei Maria, altele nu. Unii zic că “Marius” este un derivat din Maria, alţii că nu are nici o legătură şi că vine de fapt de la zeul Mars şi asta face din ei adevăraţi războinici.
Răspândit în aproape toată Europa, dar mai ales în Italia, Franţa, Spania şi Portugalia, numele de Marius reproduce vechiul nume gentilic roman – Marius.
Sfanta Maria 2018. Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.
Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).
Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.
Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).