SFÂNTA FILOFTEIA. "Cu ocazia praznicului Sf. Ierarh Nicolae și al Sf. Mucenițe Filoteia, Biserica Domnească și Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș vor găzdui o serie de manifestări religioase, la care sunt așteptați toți credincioșii doritori de hrană spirituală. (...) În toată această perioadă, credincioșii se vor putea închina la racla cu moaștele Sf. Mucenițe Filoteia, aflate sub baldachinul din fața Catedralei Arhiepiscopale, unde vor rămâne până se vor închina toți credincioșii", se arată într-un comunicat transmis vineri de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, scrie Agerpres.ro.
SFÂNTA FILOFTEIA. Manifestările vor debuta vineri seară la Biserica Domnească, unde va fi oficiată Vecernia Mare. Credincioșii sunt așteptați în același lăcaș de cult sâmbătă dimineață, la Sfânta Liturghie și sfințirea apei.
SFÂNTA FILOFTEIA. Sâmbătă după-amiază, după o slujbă oficiată în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș, va urma o procesiune cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia până la baldachinul din fața Catedralei Arhiepiscopale, unde vor fi așezate pentru închinare. În fața Catedralei Arhiepiscopale va fi oficiată și slujba de duminică, atunci când va fi citit și Acatistul Sfintei Mucenițe Filoteia.
SFÂNTA FILOFTEIA. Sfânta Muceniță Filoteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, în orașul Târnovo. Nu se știe cu exactitate dacă provenea din neam de români sau de bulgari. A fost martirizată la doar 12 ani, fiind ucisă de tatăl său, care s-a supărat că le dădea mâncare sărmanilor.