Sf Andrei 2018. Cel dintâi chemat, așa cum i se mai spune, pentru că a fost primul care a răspuns chemării lui Hristos la apostolat, Sfântul Apostol Andrei este cinstit pe data de 30 noiembrie, moment plin de tradiții și superstiții, care sunt păstrate cu sfințenie din cele mai vechi timpuri.
Sf Andrei 2018. Ziua în care lupul își vede coada
Busuioc sub perna Sf Andrei. Românii au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup.
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Apostol Andrei
Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Cum se pune corect grâul la încolţit. Greşeala pe care toată lumea o face
Sf Andrei 2018. Strigoii umblă să ia mințile oamenilor
Sf Andrei 2018. Pentru că noaptea sfântului Andrei dispare hotarul dintre lucrurile malefice și cele benefice, se crede că strigoii umblă să ia mințile oamenilor, rodul livezilor și mana vacilor.
Tocmai de aceea, se atârnă cununi de usturoi și se ung porțile, geamurile și ușile, dar și cotețele animalelor cu usturoi pentru a nu pătrunde duhurile rele. Tot mijloc de protecție este și împrăștierea în curte a firimiturilor de pâine, în speranța că duhurile rele nu vor intra în casă să caute mâncare.
Busuioc sub perna Sf Andrei. Totodată, animalelor din gospodărie și se pune în hrană atât busuioc sfințit cât și agheasmă. Și tot pentru a fi protejați de duhurile rele, se descântă droburi de sare, apoi se îngroapă sub grajd, urmând a fi scoase la suprafață pe data de 23 aprilie, de ziua Sfântului Gheorghe și folosite la hrana animalelor.
Sf Andrei 2018. Tot tradiția spune că în noaptea sfântului Andrei se aduc în casă crenguțe de vișin și se pun în apă. Se crede că dacă acestea vor înflori până la Crăciun, anul care vine va fi unul bogat.
Busuioc sub perna Sf Andrei
Busuioc sub perna Sf Andrei. De asemenea, se pune grâu în vase mici, iar fetele care vor să-și afle ursitul, vor pune sub pernă busuioc sfințit. În funcţie de cât de înalte şi de groase cresc firele de grâu până de Anul Nou, fiecare persoană va afla cât de sănătoasă şi de bogată va fi în anul următor.
Vremea de Sfântul Andrei și 1 decembrie. Va fi ger năprasnic
Sf Andrei 2018. Pentru ca oamenii să nu fie atacați de vârcolaci, iar animalele să nu fie atacate, se face o cruce din ceară de albine. De ziua sfântului Andrei, femeile nu au voie să toarcă sau să țeasă pentru a nu stârni mânia Maicii Domnului.