Directorul de la Evidența Populației, chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, a declarat vineri, la un post TV, că noua carte de identitate electronică va fi modificată astfel încât mențiunea ”GEN” să fie înlocuită cu ”SEX”, la fel ca în cărțile clasice.
Totodată, oficialul MAI a dezvăluit că pe cartea de identitate simplă (cea fără CIP) vor apărea primele 2 versuri din imnul național, stema, drapelul, Ateneul și brâul maramureșan. ”Putem să avem și două versiuni pe an”, a mai precizat chestorul de poliție.
”La nivel european s-a stabilit foarte clar că în ceea ce privește elementele distinctive, în ceea ce privește genul masculin sau feminin, se aplică legislația națională a statului membru.
Legislația stabilește foarte clar că există doar două opțiuni: F pentru feminin și M pentru masculin. Singurul element pe care l-am preluat din regulament este această opțiune referitoare la GEN.