Numărul de bănci şi servicii fintech compatibile este mai mare decât ne-am fi aşteptat iniţial, doar ING, Banca Transilvania, Orange Money şi Revolut confirmând compatibilitatea înainte de lansare.
Lista băncilor şi serviciilor compatibile cu Apple Pay în România
Din aplicaţia Wallet (Portofel), nu trebuie acum decât să apeşi pe butonul Add Card pentru a adăuga un card pentru a fi folosit pentru plăţi cu telefonul. După ce selectezi acest buton, va apărea o listă cu emiţătorii compatibili în acest moment. Iată lista completă:
Banca Transilvania
Edenred
ING
Monese
Orange Money
Revolut
UniCredit Bank
FlixBus este prima companie de transport care anunţă compatibilitatea cu Apple Pay în România. Aceasta posibilitatea de a plăti prin intermediul Apple Pay direct în aplicaţia de mobil sau folosind browser-ul Safari, fie de pe un dispozitiv iOS sau macOS pe dispozitive începând de la iPhone 6 şi până la cele mai recente. Compania spune că avantajul plăţii cu Apple Pay este securitatea ridicată, întrucât datele sunt criptate, iar cardul folosit pentru plată este unul virtual, generat pe loc pentru tranzacţia respectiva.
Cum adaugi un card în Apple Pay în România în portofelul electronic pe iPhone
Porneşti aplicaţia Wallet (Portofel)
Apeşi pe butonul Add Card
Selectezi banca sau serviciul care a emis cardul (momentan sunt compatibile doar cele din lista de mai sus)
Fie scanezi cardul folosind camera telefonului, fie introduci datele de pe card manual
Introduci codul de confirmare primit prin SMS pe numărul ataşat cardului la bancă
(optional) în cazul Revolut este de ajuns să intri în aplicaţia Revolut şi să apeşi pe butonul „Add to Apple Wallet”
Cum adaugi un card în Apple Pay în România în portofelul electronic pe Apple Watch
Porneşti aplicaţia Watch, cea care permite configurarea cesului Apple Watch
Cauţi meniul Wallet
De aici selectezi cardul din Wallet-ul de pe telefon pe care vrei să îl foloseşti şi apeşi pe butonul „Add”
Va trebui din nou confirmare prin SMS pentru activare
(optional) pentru Revolut este de ajuns să intri în aplicaţia Revolut şi să adaugi cardul în Wallet-ul de pe ceas.
Cum plăteşti cu Apple Pay în România
Plata cu Apple Pay este la fel de simplă precum plata cu oricare card de credit sau debit cu funcţionalitate „contactless”.
Apeşi de două ori pe butonul Power de pe iPhone sau Apple Watch
În cazul iPhone te autentifici cu Face ID sau Touch ID, sau introduci pin-ul dacă aceste opţiuni nu sunt posibile în momentul respectiv. Dacă Apple Watch este protejat cu un PIN, acesta nu necesită autentificare atât timp cât este la mâna utilizatorului.
Selectezi cardul dorit de pe ecran (dacă este unul singur, sau dacă primul card este deja cel dorit, acest pas este opţional)
Apropii telefonul sau ceasul de POS-ul contactless. Toată operaţiunea ar trebui să dureze doar 2 secunde.
Acum că Apple Pay este disponibil în mod oficial, cel mai probabil că vom afla în săptămânile următoare despre integrarea serviciului în mai multe aplicaţii de iOS şi că va fi adoptat de mai multe bănci care activează pe piaţa din România. Nu în ultimul rând, există posibilitatea de a primi integrare cu sistemele de taxare cu NFC din autobuze, întrucât în alte ţări deja astfel de servicii sunt deja pornite.