În primele momente ale tragediei, patru copii au murit şi alţi cinci au fost răniţi, majoritatea cu leziuni grave, după ce au căzut de la o înălțime de aproape 10 metri. Cei mici se aflau într-un castel gonflabil în curtea unei școli din insula Tasmania, sud-estul Australiei. Din nefericire, o rafală puternică de vânt a dislocat castelul gonflabil ridicându-l rapid în aer.
"O rafală de vânt a ridicat în aer castelul gonflabil. Mai mulţi copii au căzut de la o înălţime de aproape zece metri în jurul orei 10:00 şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului. S-au produs câteva leziuni grave", a informat Poliţia din Tasmania pe reţelele de socializare.
Imediat după accident a fost încercuită zona, mai multe echipaje de pe ambulanțe au interventi, fiind mobilizate inclusiv elicoptere.
Potrivit ultimului bilanț al poliției, a mai murit un copil, ajungându-se la 5 decese, în timp ce alți 3 copii, în stare gravă și critică, se luptă pentru a supraviețui. Oamenii legii nu au dezvăluit vârstele copiilor implicați în incident. Presa din Australia a relatat că ar fi în clasele a V-a și a a VI-a, în timp ce presa britanică a anunțat că printre aceștia s-ar afla și copii mai mici, de 6 ani.
Accidentul a avut loc în timp ce şcoala primară The Hillcrest, din oraşul Devonport, din nordul Tasmaniei, organiza serbarea de Crăciun a elevilor.
„Acești copii trebuiau să-și sărbătorească ultima zi de școală primară, în schimb, cu toții plângem și suferim după pierderea lor”, a declarat comisarul de poliție din Tasmania - Darren Hine.
Prim-ministrul australian Scott Morrison a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a spus că este "devastat de această tragedie inimaginabilă".
Polițiștii cercetează modul în care a avut loc cumplitul accident. Nu au fost date informații despre sistemul de ancorare pentru fixarea pe pământ a castelului gonflabil în care erau copiii.