Bărbatul a fost amendat de polițiști pentru că a fost surprins, noaptea, pe stradă, fără mască de protecție. Contravenientul a contestat însă sancțiunea, argumentând prin faptul că s-a deplasat în vecinătate, la un prieten, iar în momentul în care revenea acasă nu purta masca, deși o avea la el, pentru că nu se afla nimeni pe stradă, potrivit Realitatea Plus.
Specialiștii spun că acest caz ar putea fi invocat drept precedent de cei amendați. Pe de altă parte, oarecum paradoxal, în tot acest timp, sunt sute de oameni care ies în stradă, la protestele care au loc în țară, aproape zilnic, fără să respecte regulile și foarte puțini sunt sancționați.