Propunerea legislativă semnată de Remus Cernea avea mai multe prevederi, care au fost eliminate în comisia de muncă din Senat.
Senatorii au păstrat o singură prevedere din propunerea legislativă şi anume că instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control privind respectarea ordinului de protecţie, prin obligarea agresorului de a se prezenta peridic la secţia de poliţie.
În plus, agresorul este obligat să dea informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.
Propunerea legislativă va ajunge la Camera Deputaţilor, for decional în acest caz, scrie news.ro.