Alexandru Mazăre a spus că nu doreşte să facă alte comentarii despre acuzaţii sau piesele dosarului, în schimb a arătat că Direcţia Naţională Anticorupţie ar fi furnizat presei stenograme din dosarul fratelui său, primarul Constanţei, Radu Mazăre.
Întrebat pentru ce i-au fost puşi în cont de către Elan Schwartzenberg 80.000 de euro, Alexandru Mazăre a spus că nu vrea să comenteze.
"Nu doresc să fac alte comentarii, pentru că este o procedură judiciară în curs. După cum bine ştiţi, Codul de procedură penală s-a modificat, astfel că noi ne abţinem să facem declaraţii, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme, ceea ce mie mi se pare cu totul anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovelă numită telejustiţie", a mai spus Alexandru Mazăre.
Întrebat dacă, în opinia lui, Radu Mazăre ar putea fi arestat vineri de către instanţa supremă, Alexandru Mazăre a spus că este convins că fratele lui va fi lăsat în libertate.
Întrebat dacă se aşteaptă ca procurorii DNA să ceară şi arestarea sa, Alexandru Mazăre a spus că nu ştie, dar că se aşteaptă la orice din partea anchetatorilor. Senatorul a precizat că până la acest moment nu are nicio interdicţie impusă de DNA.
Întrebat dacă, în cazul în care procurorii DNA vor cere avizul pentru formularea unei propuneri de arestare pe numele său, are susţinerea colegilor săi parlamentari, Alexandru Mazăre a spus: "Nu am niciun fel de susţinere, se va aplica regulamentul, textele din Constituţie, cutumele parlamentare".
Alexandru Mazăre a reafirmat că nu poate să facă alte declaraţii la acest moment, din cauza prevederilor din noile coduri penal şi de procedură penală, care îi interzic acest lucru.
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a fost citat să se prezinte joi la DNA, pentru a-i fi prezentate învinuirile în dosarul în care este cercetat şi fratele acestuia, primarul Constanţei, Radu Mazăre.
În urmă cu o zi a fost la DNA şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, pentru a da declaraţii în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă".
Mazăre a declarat, la ieşirea de la DNA, că procurorii au extins ancheta în dosarul de corupţie şi l-au pus sub acuzare şi pentru fals, în legătură cu declaraţiile sale de avere şi împrumutul făcut, cu mult timp în urmă, cetăţeanului de origine greacă.
Potrivit DNA, Radu Mazăre nu trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, cei 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg, astfel că procurorii au extins ancheta în cazul edilului, pentru fals în declaraţii.
"Din ordonanţa privind efectuarea în continuare a urmăririi penale, întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora în declaraţiile de avere formulate în datele de 11 mai 2012 şi 29 iunie 2012, de către Mazăre Radu Ştefan, nu este trecut contul personal deschis la o unitate bancară din Israel", a arătat DNA, într-un comunicat de presă.
În acest cont, spun anchetatorii, a fost virată de către o societate comercială, la 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.
Astfel, arată DNA, "această informaţie nu apare nici la rubrica IV – 1, respectiv active financiare - conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro".
De asemenea, notează procurorii, nu apare nici transferul făcut de firma respectivă în contul personal al lui Radu Mazăre, la rubrica VII - venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat.
Primarul Radu Mazăre spunea marţi, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, că vineri va fi la instanţa supremă pentru a afla dacă rămâne sau nu în libertate.
El a spus că, din punctul său de vedere, este "un semn" că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca în Vinerea Mare recursul procurorilor DNA la decizia de a fi cercetat în libertate sub control judiciar, susţinând că dacă va fi menţinută decizia de a fi cercetat sub control judiciar, de Înviere va merge în campusul social "Henri Coandă".
El a menţionat că vineri se va judeca doar recursul DNA la decizia de a fi cercetat în libertate şi că nu a contestat interdicţia de a părăsi ţara.
Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.
Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost eliberaţi din arestul Poliţiei Capitalei în 9 aprilie, după ce instanţa supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată de procurorii DNA.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, ar fi primit şi el bani, în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".
Potrivit anchetatorilor, Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la fraţii Mazăre, pentru că se bucura de încrederea celor doi. Astfel, prin intermediul lui Schwartzenberg, într-un cont din Israel al lui Radu Mazăre au intrat 95.000 de euro, iar în unul al fratelui acestuia, 80.000 de euro, în două tranşe egale, susţine DNA.
Radu Mazăre declara, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.
Procurorii DNA nu au găsit "în materialitatea lor" cei 175.000 de euro despre care susţin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre, însă, în vederea recuperării lor, au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, citând din acte ale anchetatorilor.
"În consecinţă, având în vedere că suma de 175.000 de euro, primită drept mită de inculpatul Mazăre Radu Ştefan, nu a mai fost găsită în materialitatea sa, este necesară instituirea măsurii asigurătorii, a sechestrului în vederea confiscării prin echivalent a sumei de 175.000 de euro", se arată în documentul citat de sursele MEDIAFAX.
Conform aceluiaşi document, anchetatorii au găsit, la percheziţiile făcute în locuinţa lui Radu Mazăre, 18.550 de euro şi 114 de dolari, iar asupra acestor sume s-a instituit măsura sechestrului asigurător.
Astfel, arată sursele citate, procurorii au depus banii la o unitate bancară, "într-un cont pe numele lui Radu Mazăre, la dispoziţia PICCJ - DNA".