“Să ne explicaţi care este urgenţa atât de mare încât nu veniţi cu un proiect legislativ dezbătut în procedură de urgenţă de Parlament cum este normal şi în Constituţie. (…)Tentativa de a crea o urgenţă într-un domeniu care funcţionează şi culmea ia şi premii de atâta vreme să introduceţi taxe mi se pare că excede caracterul constituţional. (…) Nu m-aţi convins de caracterul de urgenţă. Nu am aflat că se prăbuşeşte o clădire, că a fost o inundaţie (..)”, a declarat preşedintele Comisiei de cultură, senatorul PSD Georgică Severin. Severin a mai susţinut că urgenţele se stabilesc în termeni constituţionali, nu pe baza sentimentelor.
"Urgenţele se stabilesc în termeni constituţionali, nu pe sentimente, noi nu vorbim de urgenţe sentimentale, vorbim despre urgenţe constituţionale. Ordonanţa de urgenţă a fost prevăzută ca un instrument gen catastrofe naturale, stare de război, inundaţii. Chestiuni pentru care trebuie să iei măsuri imediat, cu efect imediat, acesta este spiritul Constituţiei. Sentimentul de urgenţă nu există în constituţie", a mai spus Georgică Severin.
Severin a mai atras atenţia şi că dacă ordonaţa pică în Parlament Ministerul Culturii va fi dat în judecată de toţi ce cărora le-au perceput taxe între timp, risc care ar putea fi evitat dacă Ministerul Culturii ar transmite Parlamentului un proiect de lege. Preşedintele comisiei a criticat şi taxele aplicate serviciilor de internet, atrăgându-i atenţia ministrului că sunt şi alte industrii culturale care au nevoie de sprijin financial.
"Introduceţi o taxă de consum complet inechitabilă (...) plătesc cetăţenii români şi vor fi afectaţi furnizorii", a spus Severin. Severin a criticat şi creşterea preţului biletelor de cinematograf.
"Mi se pare o cumplită nedreptate şi o mare greşeală că vreţi să anulaţi cei 2% pe care televiziunile puteau să şi-i păstreze dacă făceau producţie proprie. Stimulaţi apariţia unor SRL-uri care să le facă producţia proprie şi (...) în primul rând loviţi în televiziunea publică care are cele mai mari capacităţi de producţie. Să iei 2% din cifra de afaceri a TVR înseamnă să o îngropi", a mai spus Severin. Corina Şuteu a afirmat că din punctul său de vedere este o “situaţie excepţională”.
“Din punctul meu de vedere este o situaţie excepţională, extraordinară, care cere măsuri urgente. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Întrebarea fundamentală este: considerăm că întârzierea, blocajul decalajul, disfuncţionalitatea dintre industrie, instrumente şi creatori din cinematografie, este o urgenţă, da sau nu? Este de nivelul unui cataclism? Personal, eu cred că da, dumneavoastră puteţi să-mi spuneţi că nu. Este o diferenţă de a vedea lucrurile”, a susţinut ministrul Culturii.
b La rândul său, vicepreşedintele PNL al Comisiei de Cultură, Emil Paşcan, a afirmat că este “absolut surprins" de poziţia ostilă a CNC, făcând referie la observaţiile transmise de directorul general Anca Mitran. “Eu sunt absolut surprins că există o opoziţie ostilă a acestui act normativ din partea CNC care s-ar cuveni să fie un beneficiar. (...) Invocând multe inadvertenţe în exprimare, erori în formulare, doamna director general Anca Mitran susţine: modificarea propusă de minister atrage după sine anularea memorandumului 895 din 19 ian 2016 aprobat de Guvernul României şi reînceperea proceselor de elaborare a unei noi scheme de ajutor de stat aşa cum este prevăzută în legislaţia naţională şi în cea comunitară, proceduri laborioase care vor duce la suspendarea concursurilor de proiecte cinematografice, creându-se aceeaşi situaţia din 2015 când nu a fost posibilă organizarea niciunei sesiuni de concurs.
Sunt multe alte erori invocând şi proiectele în derulare, în număr de 138, neprecizându-se ce se întâmplă cu ele. Eu sunt pur şi simplu consternat să constat că, implicit, o instituţie care s-ar fi dorit consultată, ne transmite adrese nouă să luăm poziţie şi atitudine ostilă acestui proiect”, a declarat Emil Paşcan. La rândul său, Corina Şuteu a afirmat că Anca Mitran are “o tendinţă de a deforma realitatea”.
“Doamna director general a CNC, Anca Mitran, care a fost consultată constant, informată constant, a participat constat la absolut toate consultările, are, din păcate, o tendinţă de a deforma realitatea care, în cazul domniei sale, se manifestă cu o deosebită insistenţă. Eu mi-am spus punctul de vedere public în legătură cu regretabila incapacitate pe care directorul actual al CNC a dovedit-o în a folosi importanţa cinematografiei actuale şi a determina ca CNC să fie o instituţie activă, dinamică, reprezentativă la nivel internaţional. Din păcate am însoţit-o pe doamna director Mitran şi a văzut modul în care este percepută în instanţele internaţionale. Aceste observaţii pe care doamna director Mitran au primit din partea noastră un răspuns. Consursul nu se va bloca”, a spus Corina Şuteu, fiind oprită de Georgică Severin care nu i-a permis să vorbească despre “o persoană care nu este prezentă”.