Senatorii își vor relua, luni, activitatea în prima sesiune ordinară a anului în curs, fiind convocați în temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) și (3) din Constituția României, precum și ale articolului 80 din Regulamentul Senatului.
membrii Biroului Permanent al Camerei Superioare a Parlamentului au fost convocați într-o ședință la ora 14,00, pentru a stabili programul senatorilor pentru perioada 3-7 februarie, dar și pentru a aproba ordinea de zi a plenului Senatului, care se va desfășura începând cu ora 16,00.La ora 15,00, grupurile parlamentare senatoriale se vor reuni pentru a discuta eventuale modificări în componența conducerii lor, întrucât Regulamentul Senatului prevede obligativitatea ca, la începutul fiecărei sesiuni ordinare, grupurile să își anunțe în plen conducerea, formată dintr-un lider de grup, un număr de doi până la patru vicelideri, în funcție de caz, și un secretar.
De asemenea, liderii grupurilor parlamentare vor prezenta, în prima parte a ședinței plenului de luni, și propunerile nominale pentru noul Birou Permanent al Senatului. Lista candidaților propuși de către grupurile parlamentare va fi supusă în întregime votului plenului Senatului, urmând să fie aprobată cu votul majorității senatorilor prezenți la lucrările plenului.
Biroul Permanent este format din președintele Senatului, din patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori, cu respectarea ponderii numărului de senatori ai fiecărui grup față de numărul total de senatori.
În prezent, Biroul Permanent al Senatului este format din președinte — Călin Popescu Tăriceanu (LC), vicepreședinții Marius Obreja (PNL), Ioan Chelaru (PSD), Cristian Dumitrescu (PSD), Vasile Nistor (LC), secretarii Ion Simeon Purec (PSD), Ion Rotaru (PSD), Mario Oprea (PNL), Alexandru Pereș (PD-L) și chestorii Cristian Bodea (PNL), Nicolae Moga (PSD), Dan Șova (PSD) și Attila Verestoy (UDMR).
Odată aprobată componența noului Birou Permanent, acesta va fi convocat într-o scurtă ședință, programată pentru ora 16,30, urmând ca apoi să aibă loc cea de-a doua parte ședinței plenului Senatului de luni, în care urmează să fie discutate proiectele și propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi.
Din cele 26 de inițiative legislative care vor intra în atenția plenului Senatului de luni, amintim proiectul de lege pentru completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice și proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, ambele trimise Parlamentului spre reexaminare.
Pe ordinea de zi a plenului Senatului de luni mai figurează și un proiect de lege care vizează modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, o inițiativă de modificare și completare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și inițiative referitoare la modificări sau completări ale Codului Muncii și ale Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În ceea ce privește prioritățile legislative din această sesiune ordinară, senatorii, alături de deputați, își vor apleca atenția cu precădere asupra pachetului legilor electorale, aflat pe masa de lucru a Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, întrucât în urma consultărilor partidelor politice parlamentare cu președintele Klaus Iohannis s-a convenit ca, până la finele primei sesiuni parlamentare, să se contureze "o soluție legislativă" pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislația privind alegerile locale și parlamentare, legislația partidelor și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale.
De asemenea, un alt subiect important care se va regăsi în dezbaterea senatorilor este Legea privind aprobarea OUG 55/2014 privind migrația aleșilor locali, care va trebui corelată cu decizia de neconstituționale dată de către judecătorii CCR, însă Senatul este Cameră decizională în acest caz.
Nu în ultimul rând, și subiectul reducerii TVA la produsele alimentare de bază ar putea reintra în dezbaterea parlamentară, întrucât conservatorii și-au exprimat deja dorința extinderii reducerii taxei de la produsele de panificație la produsele alimentare de bază — carne, lapte, etc.. Printre măsurile sociale care ar mai putea intra în discuția parlamentarilor, în această sesiune, se numără și propunerea privind creșterea alocațiilor pentru copii.