Este puţin probabil ca majoritatea ţărilor din Africa să ajungă la acoperire vaccinală amplă mai devreme de începutul lui 2023, iar multe state din Asia vor avea acces larg la vaccinuri abia spre sfârşitul lui 2022. Acestea sunt principalele concluzii ale unui studiu al grupului de cercetare și prognoză Economist Intelligence Unit.
Țările sărace și în curs de dezvoltare, cele mai afectate de criza vaccinurilor anti COVID-19
Deşi dezvoltarea rapidă a unor vaccinuri a dat speranţe că se va pune capăt pandemiei ce durează de un an, s-au acumulat şi îngrijorările legate de distribuirea inegală a acestora, cauzată de probleme de producţie şi de acordurile bilaterale ample dintre statele bogate şi fabricanţi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
„Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare nu vor avea acces larg la vaccinuri înainte de 2023 cel mai devreme”, menționează în studiu Agathe Demarais, director al Economist Intelligence Unit, divizia de cercetare a Economist Intelligence Unit.
„Unele din aceste ţări - în special cele mai sărace cu un profil demografic tânăr - ar putea să-şi piardă motivaţia să mai distribuie vaccinuri, mai ales dacă boala s-a răspândit masiv sau costurile asociate se dovedesc prea mari”, a concluzionat Demarais.
În India, cu o populație de peste 1,3 miliarde, erau confirmate peste 10 milioane de infectări cu noul coronavirus, mai exact 10.690.279, dintre care 153.751 de decese, până miercuri.
China, cu o populatie de peste 1,4 miliarde de oameni, a declarat oficial că are până în acest moment 89.272 de îmbolnăviri COVID-19, dintre care 4.636 de decese.
Pe continentul african, numărul infectărilor a ajuns la peste 3 milioane de cazuri - 3.492.072 și 87.061 de decese până miercuri. Africa de Sud, cu o populație de aproape 58 de milioane, este cea mai afectată, cu 1.423.578 de cazuri confirmate COVID-19 și 41.797 de decese raportate până miercuri.
Livrările de vaccinuri împotriva COVID-19 prin COVAX - derulate LENT
Raportul mai atrage atenţia că livrările de vaccinuri prin programul COVAX, sprijinit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), s-ar putea derula lent din cauza întârzierilor în livrările către statele bogate şi a infrastructurii precare din ţările în curs de dezvoltare.
Programul COVAX este o schemă globală de vaccinare împotriva noului tip de coronavirus a oamenilor din ţările sărace sau cu venituri medii. Obiectivul programului este de a livra cel puţin 2 miliarde de doze de vaccin până la sfârşitul lui 2021, pentru a putea imuniza 20% din populaţia cea mai vulnerabilă în 91 de ţări.
Noul preşedinte american Joe Biden a afirmat marţi că Statele Unite vizează să-şi asigure 200 milioane de doze suplimentare de la Pfizer-BioNTech şi Moderna până în vară.
În Europa, Comisia de la Bruxelles propune restricţionarea exporturilor de vaccinuri pe fondul frustrărilor provocate de întârzieri în livrarea vaccinului de la AstraZeneca şi de alte probleme.