Potrivit reprezentantului OMS, organizația îşi revizuieşte pentru prima dată liniile directoare pentru abordarea obezităţii în rândul copiilor şi adolescenţilor şi va actualiza recomandările în cazul adulţilor, relatează Reuters preluat de Agerpres. Ultimul update pe marginea acestui subiect a fost făcut de OMS în 2000.
Organizaţia ONU a însărcinat Institutul de Cercetări Farmacologice Mario Negri din Milano, Italia, să evalueze rezultatele în ceea ce priveşte utilizarea tuturor medicamentelor pentru pierderea în greutate în cazul copiilor şi adolescenţilor - de la tratamente mai vechi precum Xenical de la GSK până la cele mai noi şi eficiente, precum Wegovy, Eli Lilly şi Mounjaro, a mai spus Branca.
"Genul de comunicare care s-a făcut în jurul acestor medicamente - "Am găsit o soluţie" - este greşită", a mai spus Branca.
Medicamentele pentru obezitate sunt importante, însă trebuie să facă parte dintr-o abordare mai cuprinzătoare", a subliniat el. "Aceasta nu este o soluţie miraculoasă", a adăugat oficialul OMS.
Francesco Branca a declarat că alte intervenţii, între care dieta şi exerciţiile fizice, rămân esenţiale pentru a ajuta la gestionarea obezităţii.
Cele mai recente date ale OMS arată că procentul copiilor şi adolescenţilor, cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, care sunt obezi sau supraponderali a crescut la peste 18% în 2016 de la 4% în 1975, aceasta reprezentând în prezent peste 340 de milioane de persoane.
Wegovy şi Mounjaro au fost iniţial dezvoltate pentru diabetul de tip 2 pentru a ajuta la controlul glicemiei. Mai recent, s-a demonstrat că ele ajută la pierderea a aproximativ 15% din greutatea corporală, captând atenţia pacienţilor, investitorilor şi chiar a vedetelor.
Făcând parte dintr-o clasă de medicamente cunoscute sub numele de analogi ai GLP-1, ele sunt administrate injectabil o dată pe săptămână şi acţionează asupra senzaţiei de foame la nivelului creierului şi a încetinirii ritmului cu care stomacul unei persoane se goleşte, făcând-o să se simtă sătulă mai mult timp.
Studiile sugerează că este posibil ca persoanele care folosesc aceste tratamente să fie nevoite să ia aceste medicamente pentru tot restul vieţii pentru a-şi păstra greutatea.
Wegovy este aprobat împotriva obezităţii în Statele Unite şi Europa, în timp ce Mounjaro urmează să primească aprobarea în SUA mai târziu în acest an.