Potrivit sursei citate, convorbirea a avut loc joi.
"Discuţiile au vizat situaţia regională de securitate în contextul intensificării atacurilor Federaţiei Ruse asupra unor obiective de infrastructură civilă din Ucraina, situate în vecinătatea ţării noastre, descoperirea unor elemente de dronă în zona localităţii româneşti Plauru, precum şi măsurile aliate şi naţionale pentru evitarea unor eventuale incidente pe teritoriul României", se arată într-un comunicat transmis vineri de MApN.
Ministrul Angel Tîlvăr a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament "care ar putea fi asimilat unei drone", probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi tipul echipamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a fost informat "în timp real" de Ministerul Apărării Naţionale de această situaţie.
Şeful statului a precizat că, "dacă se confirmă că aceste elemente aparţin unei drone a Rusiei", situaţia este "inadmisibilă" şi este o încălcare gravă a suveranităţii României.
Ce spune Ciucă despre drona prăbușită
Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că, în cazul fragmentelor de dronă găsite în judeţul Tulcea nu există urme ale unei explozii, ci a fost un aparat de supraveghere asupra căruia s-a pierdut controlul şi care s-a prăbuşit în ţara noastră. Fostul premier şi, totodată, fost ministru al Apărării a menţionat că tehnologia nu ajută la a vedea tot, de aceea este nevoie de o verificare la faţa locului pentru confirmarea sau infirmarea unei astfel de informaţii.
Întrebat despre glonţul găsit într-o gospodărie din Chilia Veche şi dacă el consideră că tot ce s-a întâmplat în ultimele zile reprezintă un atac la securitatea României, Nicolae Ciucă a răspuns: “Sunt aspecte care, pur şi simplu, se petrec în proximitatea României, la limita de graniţă dintre România şi Ucraina. Sunt evenimente care, din păcate, într-o astfel de situaţie se pot întâmpla şi partea de analiză sau de a expune un punct de vedere pe un astfel de subiect, fără să ştiu care sunt datele tehnice, nu o voi face pentru că este un aspect care ţine, pur şi simplu, de specialiştii care trebuie să elucideze ceea ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat.