Şeful Poliţiei Rutiere Braşov, Claudiu Tămârjan, a fost adus la Tribunalul Braşov miercuri, în jurul orei 14.00, fiind audiat mai multe ore de către magistraţi, care după ora 18.00 au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Claudiu Tămârjan a contestat deja decizia în sală, contestaţia urmând să fie judecată la Curtea de Apel Braşov.
Avocatul şefului Poliţiei Rutiere Braşov a declarat că în acelaşi dosar mai sunt cercetate multe alte persoane, între care, cel mai probabil, şi subalterni ai lui Claudiu Tămârjan.
La ora transmiterii acestei ştiri, şeful Poliţiei Rutiere Braşov a fost scos încătuşat din sediul Tribunalului Braşov şi urcat într-o maşină cu care urmează să fie dus în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Potrivit procurorilor Serviciului Teritorial Braşov al DNA, comisarul șef de poliție Claudiu Tămîrjan, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brașov, este acuzat de şase fapte de trafic de influență, 11 fapte de instigare la abuz în serviciu şi de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii nedestinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Procurorii menţionează, în ordonanța de reținere, că în această cauză există date și probe din care reiese că, în perioada octombrie-decembrie 2013, Claudiu Tămîrjan a creat un sistem infracțional foarte bine pus la punct, oferind protecție mai multor persoane din mediile oamenilor de afaceri și funcționarilor publici.
Astfel potrivit procurorilor, personalul din subordinea șefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Brașov nu îi sancţiona pe aceştia, contravențional sau penal, în schimbul unor foloase materiale oferite și remise ori de câte ori lucrătorul de poliție avea nevoie.
"Sistemul creat de suspect era unul foarte bine pus la punct, în sensul că, fără prea multe explicații, fiecare persoană înțelegea ce anume are de făcut. Astfel, în urma unui simplu apel telefonic efectuat de către persoanele care îi solicitau ajutorul, suspectul Claudiu Tămârjan îl contacta pe agentul de poliție din teren, aparent fără legătură cu fapta constatată, transmițând un cod. La rândul său, agentul de poliție transmitea un mesaj în sensul că a înțeles ordinul. De multe ori, un simplu semnal (beep) a fost de natură să-l determine pe lucrătorul de poliție să-și încalce atribuțiile de serviciu", se arată în documentul citat.
Procurorii mai spun că, având informaţii privind controalele desfășurate pe linie rutieră /transporturi, Tămârjan le-a comunicat persoanelor interesate și neautorizate, evitându-se în acest fel sancționarea unor societăți comerciale.
Pentru aceste "servicii", Tămârjan a cerut și a primit de la diverse persoane un card pentru combustibil, material lemnos pentru imobilul în care locuiește, produse din carne, băuturi carbogazoase, whisky pentru o petrecere şi păstrăvi, se mai arată în ordonanţa de reţinere.
Claudiu Tămârjan a fost reținut de către procurorii DNA marți după-amiază, după ce a fost audiat timp de aproximativ cinci ore, fiind suspectat de fapte de corupție.
Tămârjan a fost ridicat de procurorii DNA şi dus la audieri în urma unor percheziţii desfăşurate la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Braşov, în biroul lui Claudiu Tămârjan, precum şi la locuinţa acestuia din cartierul Bartolomeu din municipiul Braşov, într-un dosar în care se fac cercetări privind infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.
Claudiu Tămârjan se află la conducerea Poliţiei Rutiere Braşov de aproximativ zece ani.