„Societatea este într-o continuă schimbare, iar mijloacele folosite de cei care încalcă legea sunt permanent îmbunătățite și diversificate. În acest sens, pentru a-i combate eficient pe aceștia, trebuie să fim într-o continuă dinamică, în ceea ce privește dotarea polițiștilor cu mijloace de protecție, precum și de mobilitate. Tocmai de aceea, fac precizarea că, în ultimii ani s-au achiziționat mai multe capabilității logistice, inclusiv loturi de autovehicule destinate activităților specifice polițienești.
Printre proiectele care au vizat îmbunătățirea mobilității, la nivelul Poliției Române, exemplific:
- întărirea capacității administrative și operaționale a structurilor de luptă împotriva traficului de droguri și terorismului - autovehicule BMW (cutie 8+1);
- operaționalizarea structurilor de poliție pentru protecția animalelor, nou înființate – autovehicule Ford (cele prevăzute cu cutie automată au 10+1 trepte); la acest moment toate inspectoratele județene folosesc aceste autovehicule și în alte misiuni, în raport de nevoile specifice.
În toate achizițiile, ne-am axat, în principal, pe fondurile nerambursabile.
Prin achiziționarea de autospeciale se urmărește sporirea capacității Poliției Rutiere de a răspunde cerințelor sociale actuale, respectiv o reacție promptă, sigură și eficientă, în concordanță cu intenția de creștere a capabilității tehnice a poliției de depistare și de oprire pentru control a autovehiculelor și a ocupanților acestora, aspecte operative ce sunt de cele mai multe ori elemente asociate riscului profesional și în directă legătură cu siguranța celorlalți participanți la trafic.
Industria auto este într-o continuă dezvoltare, iar autovehiculele noi au performanțe din ce în ce mai ridicate, astfel că, este necesar ca Poliția Rutieră, prin specificul activităților pe care le desfășoară, să se alinieze la standardele actuale.
Pentru stabilirea criteriilor de performanță pe care ar trebui să le întrunească autospecialele de poliție rutieră, s-a avut în vedere alegerea unor tehnologii cât mai avansate, cu emisii reduse, ținând cont, atât de eficiență și fiabilitate, sub toate aspectele, pe durata de exploatare, cât și de modul de utilizare operative”, a afirmat șeful Poliției Române.
Șeful Poliției Române a averizat că țara noastră ocupă primul loc în topul mortalităţii în accidente rutiere, la nivelul UE.
„Readuc în atenție faptul că România se regăsește pe un loc fruntaș în Europa, în ceea ce privește accidentele rutiere și persoanele decedate în urma acestor tragice evenimente. Astfel că, toate aceste achiziții, fie că vorbim de autospeciale, fie că vorbim de camere de supraveghere și monitorizare a traficului rutier, au un singur scop: Reducerea riscului rutier și salvarea de vieți umane! Pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, avem în derulare, la nivelul Direcției Rutiere, 2 proiecte, în valoare de aproximativ 32 de milioane de Euro.
Revenind la tema discuției, vă informez ca în anul 2017 a fost demarat un proiect privind achiziția a 300 de autospeciale, 250 de aparate radar tip pistol, 44 de aparate Drug Test, precum și 4.000 de tablete, imperios necesare activităților Poliției Rutiere. Procedura de achiziție a acestor mijloace tehnice și autovehicule s-a desfășurat în condiții de legalitate, conform cadrului incident achizițiilor publice.
(…) Vă readucem în atenție achiziția a 25.000 de pistoale, calibrul 9 mm, care, de asemenea, a fost aspru criticată în spațiul public, cu acuzații nefondate.
La acel moment, anumite persoane au aruncat cu noroi în instituția noastră, deși instituțional am adus clarificări în spațiul public cu privire la legalitatea procedurii.
Pentru acea achiziție, am pus la dispoziția instituțiilor abilitate toate documentele și am parcurs toate procedurile legale, fie că vorbim de contestații, de plângeri penale și acțiuni în civil. Toate aceste proceduri au dus către o singură concluzie: achiziția a fost una strict legală!
Dorim să arătăm că nici la această achiziție nu există nicio urmă de îndoială cu privire la legalitatea și oportunitatea acesteia.
Cu toate acestea, niciuna dintre persoanele care la vremea respectivă ne-au acuzat, nu au revenit la acuzațiile nefondate, asupra instituției Poliției Române, planând suspiciuni de credibilitate. Toate acestea afectând serviciul în slujba comunității.
Și în acest caz, în ceea ce privește achiziția de BMW-uri, ne punem la dispoziția instituțiilor abilitate, pentru verificarea a ceea ce afirmăm astăzi, respectiv că procedura este legală.
Dar, nu putem să nu ne întrebăm retoric, care sunt costurile pe care instituția Poliției Române le plătește pentru aceste atacuri nefondate.
Putem să prezumăm că interesul este acela de a scădea autoritatea Poliției și implicit a polițistului… iar prin aceasta au de suferit doar cetățenii.
La fiecare achiziție pe care a făcut-o Poliția Română, fie ca vorbim de mașini, de armament, au existat contestatari care au aruncat în spațiul public informații false sau trunchiate, suspiciuni și teorii ale conspirației. De fiecare dată s-a dovedit legalitatea acestor achiziții. Astăzi vorbim despre mașini BMW. Dacă licitația era câștigată de un alt producător, cu certitudine că alții ar fi fost cei nemulțumiți. Cât privește necesitatea acestor achiziții, colegii mei v-au prezentat în cel mai transparent mod posibil justificările tehnice și economice.
Doresc să subliniez că autospeciale nu sunt un lux, sunt o necesitate pentru un serviciu de calitate, în favoarea cetățeanului. Este regretabil că anumiți sindicaliști prin lansarea în spațiul public a unor acuzații nefondate, încearcă și chiar au reușit, într-o oarecare măsură, să ducă Poliția Română într-o zonă de neîncredere publică, ceea ce este inacceptabil. În acest context, le reamintesc că au depus un jurământ de credință față de țară și cetățenii României", a mai precizat șeful Poliției Române.
În scandalul care a ieșit în spațiul public a intervenit și Klaus Iohannis. Președintele a declarat, zilele trecute, că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW şi a subliniat că, dacă sunt suspiciuni privind legalitatea procedurii, există suficiente autorităţi competente să facă verificări.