"În şedinţa din data de 22 ianuarie 2014, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţia de procuror a domnului Hristescu Cristian, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, începând cu data de 22.01.2014", se arată într-un comunicat de presă al CSM
Solicitarea de suspendare a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de către Direcţia Naţională Anticorupţie, a precizat sursa citată.
Şeful Parchetului Tribunalului Ialomiţa, Cristian Hristescu, acuzat de şantaj şi trafic de influenţă, are interdicţie de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, potrivit DNA.
"La data de 21 ianuarie 2014, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul Hristescu Cristian", arată miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală, marţi, pe numele prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Cristian Hristescu, după ce acesta l-ar fi ameninţat pe administratorul unei firme să îi livreze "cu discount" materiale de construcţie pentru a-şi finaliza locuinţa.
Potrivit Rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurorii DNA, materialele de construcţie, precum şi manopera unor lucrări necesare pentru acea locuinţă au fost cerute şi primite şi de la un alt administrator de firmă.
"În acest sens, învinuitul Hristescu Cristian a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii şi dispunerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care administratorul şi societatea acestuia, au calitatea de învinuiţi", a precizat DNA.
Potrivit sursei citate, în cursul lunii aprilie 2013, Hristescu ar fi încercat să determine doi poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Feteşti să nu îi deschidă dosar penal unei persoane care a condus în stare de ebrietate.
"Urmare a faptului că cei doi poliţişti nu au dat curs actelor de instigare exercitate de procurorul Hristescu Cristian, acesta din urmă i-a constrâns, ameninţându-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti", au menţionat anchetatorii.
Şeful Parchetului Tribunalului Ialomiţa este acuzat de şantaj, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.