Șeful ONU a mers chiar mai departe, spunând: „A dezlănțuit moartea, distrugerea și strămutarea pe scară largă”, relatează CNN.
„Biroul Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului a documentat zeci de cazuri de violență sexuală legată de conflict împotriva bărbaților, femeilor și fetelor”, a arătat Antonio Guterres într-un discurs ținut în cadrul reuniunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a comemorat la Geneva 75 de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În cadrul discursului, el a făcut un apel la guvernele internaționale să respecte și să revitalizeze declarația, despre care a spus că este deseori „folosită în mod abuziv”.