Acest detaliu apare în motivarea hotărârii Tribunalului Alba, care a validat rechizitoriul întocmit de procurorii sibieni pentru cei trei bărbați acuzați de omor calificat, furt calificat și tâlhărie. Decizia a fost emisă la sfârșitul lunii august, dar procesul nu va începe imediat, deoarece toți inculpații au contestat-o, iar Curtea de Apel Alba Iulia urmează să le judece contestațiile, conform surselor din presa locală.
Ce acuzații i se aduc lui Cosmin Zuleam
Zuleam, alături de Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae, este acuzat de implicarea în jaful care a dus la moartea lui Kreiner, dar în prezent Zuleam este dat dispărut. Avocatul său a invocat această absență în încercarea de a întoarce dosarul la procurori, susținând că Zuleam nu a fost informat despre ancheta penală și nu a avut șansa să își propună propria apărare. În plus, avocatul a menționat că vecinii susțin că Zuleam ar fi părăsit țara cu mult timp înainte.
Apărătorii celor trei inculpați au contestat și raportul de necropsie, afirmând că este incomplet, și au pus sub semnul întrebării al doilea raport de expertiză, care sugerează că decesul afaceristului ar fi fost cauzat prin strangulare. Cu toate acestea, Tribunalul Alba a respins aceste apărări, considerându-le nefondate și subliniind că autoritățile au depus eforturi rezonabile pentru localizarea lui Zuleam.
Un element-cheie în identificarea acestuia a fost un raport de expertiză întocmit de Institutul Național de Criminalistică al IGPR. La scurt timp după crimă, autoritățile au descoperit mai multe obiecte purtătoare de urme biologice într-o clădire abandonată, aflată vizavi de casa lui Kreiner. Printre acestea se afla și un fragment de ambalaj verde, cel mai probabil de la un pliculeț de cafea instant. Analizele genetice au arătat prezența unui profil ADN parțial unic, care a fost verificat în bazele de date europene. Așa s-a stabilit că profilul genetic îi aparține lui Cosmin Zuleam, deja cunoscut pentru alte infracțiuni comise în Europa.
Zuleam fusese anterior identificat prin ADN în Slovenia, unde a fost implicat într-un furt de telefoane și bunuri de 155.000 de euro dintr-un centru comercial. Din acest motiv, datele sale genetice erau înregistrate în baza de date internațională, ceea ce a permis autorităților să-l asocieze cu fragmentul de plic găsit la locul crimei.
„Un fragment de ambalaj de culoare verde, cel mai probabil de la un pliculeț de cafea instant, a fost identificat și ridicat. În urma analizelor efectuate de Institutul Național de Criminalistică al IGPR, s-a stabilit că pe acel fragment de plastic există un amestec de profiluri genetice, din care s-a extras un profil parțial unic, care a fost verificat în bazele de date europene. Astfel, s-au obținut două corespondențe în Slovenia și *** (anonimizat – n.r.), ambele aparținând lui Zuleam Costinel Cosmin, născut pe 6 mai 1992 în Valea Stanciului, județul Dolj", se arată în motivarea instanței de la Alba, publicată de ReJust.ro.
Cosmin Costinel Zuleam este urmărit internațional din 19 noiembrie 2023, fiind considerat un fugar în această anchetă de mare amploare.