”Nu ne este teamă, suntem pregătiţi să discutăm toate temele, inclusiv cele divergente”, a declarat ministrul adjunct de Externe, Aleksandr Gruşko. Oficialul rus a admis că vizita are loc într-un moment în care relațiile dintre Moscova şi Bruxelles sunt la cel mai scăzut nivel, dar a admis că ”a fost pregătită îndelung.” Mai mult, reprezentantul diplomației a subliniat că, în ciuda dificultăților, ”șansele de a îmbunătăţi situaţia prin metode diplomatice rămân”.
În continuare însă, Gruşko a ținut să reitereze criticile la adresa declaraţiilor exprimate la Paris şi Berlin, care au dus la impunerea unor sancţiuni din partea blocului comunitar împotriva Rusiei pentru otrăvirea lui Navalnîi, în august. ”Poziția acestor ţări a dat o lovitură relaţiei Moscovei cu UE”, a adăugat acesta.
Vizita șefului diplomației europene la Moscova va începe joi seară. Vineri, Josep Borrel se va întâlni cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
În contextul vizitei, ministrul adjunct de Externe a amintit și despre proiectul gazoductului Nord Stream 2, care îi uneşte pe ruşi şi europeni, şi a asigurat că iniţiativa ”va funcţiona”, devenind unul dintre ”suporturile energetice” ale Europei, în pofida sancţiunilor SUA.
”Este un mare proiect paneuropean comercial care răspunde atât intereselor Rusiei, cât şi ale Uniunii Europene”, a amintit diplomatul rus despre conducta care va transporta gazul rusesc în Germania prin Marea Baltică, potrivit Agerpres.
O reacție înaintea vizitei diplomatului european a venit și din partea purtătorului de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care a anunțat că instituția pe care o reprezintă, anticipând chestiunea ”utilizării disproporţionate” a forţei de către poliţia rusă la manifestaţiile pro-Navalnîi, a pregătit o selecţie de materiale despre acţiunile forţelor de ordine la acţiunile de protest în Europa.
Despre solicitarea lui Borrell de a se întâlni cu militantul anticorupție Aleksei Navalnîi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că această problemă ţine de competenţa Administraţiei penitenciarelor (FSIN), nu de cea a preşedinţiei.
Referindu-se la reacţiile internaţionale care au condamnat comutarea pedepsei cu suspendare în una cu executare în cazul lui Aleksei Navalnîi, Moscova a reafirmat, joi, că nu va ţine cont de amestecul altor ţări în afacerile sale interne.
”Suntem gata să explicăm aceste probleme mai detaliat, dar nu suntem dispuşi să le discutăm cu oricine”, a adăugat Peskov, care a insistat asupra faptului că în țara sa nu se poate vorbi despre represalii în masă în urma numeroaselor reţineri de protestatari. Există doar măsuri luate de poliţie împotriva celor care încalcă legea, a mai spus acesta.