"În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplina a decis ca șeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător. De asemenea, din funcția de șef de tren a fost trecut pe un post inferior, de manevrant vagoane. În același timp, salariul i-a fost diminuat corespunzător", a comunicat CFR Călători.
Luni, în direct la "Legile Puterii" de la Realitatea Plus, ministrul Transportuilor Lucian Bode a anunțat că se așteaptă la cele mai dure sancțiuni în acest caz și a precizat că fostul șef de tren ar putea răspunde și în fața legii, pentru că s-a autosesizat şi Poliţia Transporturi.