Anchetă internă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, după ce s-a descoperit că o firmă a lui Omar Hayssam, din Vatra Dornei, a încasat ilegal de la bugetul de stat aproape două milioane de lei. Sumele reprezintă rambursări ilegale de TVA.
Finanţiştii suceveni au stabilit că SC Bucovina Enterprises SRL a încasat banii, în perioada 2002-2004, pe baza unor contracte fictive de vânzare-cumpărare.
Directorul Finanţelor Publice Suceava spune că firma lui Omar Hayssam are de returnat la bugetul de stat peste cinci milioane de lei. Şeful de la finanţe crede că angajaţii instituţiei pe care o conduce au verificat cu superficialitate rambursările de TVA şi actele de la societatea omului de afaceri sirian, motiv pentru care a fost declanşată ancheta internă.