Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, vineri, că Gheorghe Şoldan, şeful Diviziei Trafic în cadrul CFR SA – Sucursala Regională CF Constanţa, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, potrivit news.ro.
”În perioada mai-septembrie 2024, adică la datele de 24 mai 2024, 20 iunie 2024, 06 august 2024 şi 11 septembrie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de acar la Sucursala Regională CF Constanţa, inculpatul ar fi primit de la o martoră denunţătoare suma totală de 11.500 de lei, cu scopul de a-i facilita câştigarea concursului de angajare, prin remiterea întrebărilor şi răspunsurilor de la testul scris”, au precizat procurorii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.