Oficialul atrage atenția că justiția penală din România este pusă în pericol de modificările aduse codului penal și a celui de procedură.
"Riscul este ca justiţia penală din România să fie cu adevărat subminată şi să sufere un prejudiciu. Nu punem decât o presiune morală, dar există un cost politic din partea Adunării Parlamentare, care, în acest caz, a cerut o opinie privind cele două Coduri. Aceste lucruri vor fi discutate în cadrul Comisiilor adecvate ale Adunării Parlamentare (n.red.: a Consiliului Europei), după publicarea opiniilor noastre. Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie situaţia privind aceste două Coduri din România şi va lua în calcul, în deciziile ei, opinia Comisiei de la Veneţia şi implementarea de către autorităţile române a recomandărilor noastre. Domnul Iordache a lăsat deschisă uşa unei posibile cooperări viitoare România şi Comisia de la Veneţia pe această temă. Este ceva încurajator. El a spus că autorităţile vor examina cu atenţie recomandările noastre şi că vor încerca să ţină seama de ele. Recomandările şi opiniile Comisiei de la Veneţia nu sunt obligatorii", a precizat Gianni Buquicchio preşedintele Comisiei de la Veneţia.