„Comunitatea de informaţii nu ştie cu exactitate unde, când sau cum virusul COVID-19 s-a transmis iniţial”, a declarat Haines, în cadrul unei audieri în Senatul SUA.
Avril Haines, prima femeie de la conducerea serviciilor de informaţii din SUA, a menţionat existenţa a două teorii, şi anume una potrivit căreia coronavirusul SARS-CoV-2 s-a transmis prin contact uman cu animale infectate, iar cealaltă potrivit căreia a apărut în urma unui accident de laborator.
Cea de-a doua teorie a fost insinuată de administraţia fostului preşedinte american Donald Trump, care s-a referit la coronavirusul SARS-CoV-2 drept „virusul chinezesc”.
„Dacă ar trebui să emit o ipoteză, acest virus a început să se răspândească prin septembrie - octombrie la Wuhan, în China”, a spus, recent, Robert Redfield, care a condus Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) în timpul mandatului lui Trump.
Teoria lui Robert Redfield a fost respinsă de Anthony Fauci, renumit imunolog şi principal consilier pe probleme de sănătate al preşedintelui Joe Biden.