Șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea, a fost reclamată la Inspecția Judiciară pentru că nu a convocat ședința Colegiului de conducere al instanței supreme în luna iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară, scrie g4media.ro.
Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004, completele de cinci judecători (C5) nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.
Colegiul de conducere al ICCJ a decis, însă, că nu se impune schimbarea componenței C5-urilor în 2018, pentru că au fost alese deja pe legea veche, la sfârșitul lui 2017.