Fostul adjunct al Poliției Mioveni a fost prins de procurori şi de ofiţerii anticoruţie că patrona, la propriu, mai multe afaceri din oraş.
Comisarul-șef se ocupa de o afacere de familie, o păstrăvărie pe care o promova periodic în mediul online. Printre cazurile de la 112 pe care le avea poliția mai lua și câte o comandă pentru păstrăvărie. Se ocupa personal chiar și de ridicarea comenzilor și livrarea lor.
În același timp, în perioada ianuarie 2017 - mai 2021, Marius Aioanei, în timp ce era şef al Poliţiei Bascov şi ulterior de adjunct al Poliţiei Mioveni, a coordonat şi activitatea unei firme de taximetrie. Polițistul se ocupa de angajările șoferilor, stabilirea traseelor şi turelor de serviciu, precum și obținerea licențelor necesare.
Mai mult, cercetat sub control judiciar de DNA pentru funcțiile de la cele două firme, s-a descoperit că poliţistul era incompatibil încă din 2016. Numai că nicio autoritate nu s-a deranjat să îl verifice.