Ședinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, de la ora 17.00, iar plenul Camerei Deputaţilor va avea loc de la 16.00.
Potrivit programului stabilit de Birourile reunite ale celor două Camere, în cadrul şedinţei solemne vor avea loc ntervenţii din partea grupurilor parlamentare, când 5 minute pentru fiecare grup parlamentar reunit şi 2 minute pentru deputaţii şi senatorii neafiliaţi
Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a intrat vineri în al doilea an, fără să se întrevadă un final pentru acest conflict care a ucis deja zeci de mii de oameni, a distrus oraşe şi localităţi, a forţat milioane de persoane să fugă şi a adus o tensiune de Război Rece în relaţiile internaţionale.
Vladimir Putin a ordonat o invazie la scară largă asupra Ucrainei la 24 februarie anul trecut, cu scopul de a cuceri rapid capitala Kiev şi de a răsturna guvernul proeuropean, dar aceste speranţe au fost spulberate de o apărare acerbă, precum şi de gafe militare care au pus piedici Moscovei.