Discuţiile dintre liderii PSD şi PNL sunt intense, fiecare partid având argumente diferite pentru preferinţele lor. PSD doreşte ca votul să aibă loc în luna septembrie, având avantajul intrării pensiilor recalculate, ceea ce ar putea mobiliza un segment important al electoratului lor tradiţional. Pe de altă parte, PNL preferă ca alegerile să fie organizate mai târziu.
Marţi, această dezbatere va ajunge la un punct culminant în şedinţa Coaliţiei, de unde se aşteaptă o decizie finală.
„În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale”, a spus Marcel Ciolacu recent.