Guvernul a aprobat un memorandum confidențial privind unele măsuri necesare pentru asigurarea continuității proiectului construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă și pentru finalizarea negocierilor cu compania chineză de stat China General Nuclear Power, care prevede, în mare, mai multă libertate de mișcare în negocieri pentru Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei, potrivit Profit.ro.
Potrivit memorandumului confidențial, se are în vedere finalizarea negocierilor și semnarea acordului investitorilor până la sfârșitul acestui an, urmând ca din 2019 să fie inițiată faza de pre-proiect, prin înființarea noii companii de proiect ("JVCO").
În urmă cu două luni, directorul general al Nuclearelectrica declarase într-o conferinţă de presă că momentan compania se află în stadiul de negociere a contractului pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă cu partenerii chinezi.
„Cu privire la Unităţile 3 şi 4, noi suntem momentan în negocieri cu partenerii noştri chinezi, am mai primit un nou mandat de 6 luni de negociere din partea acţionarilor, care a fost aprobat în 2 martie 2018", a precizat Cosmin Ghiţă.
Directorul general Nuclearelectrica a precizat că un astfel de contract conţine mai multe aspecte ce trebuiesc negociate.
„Un astfel de contract are multe aspecte care trebuiesc negociate, nu vă pot da mai multe detalii deoarece am semnat un contract de confidenţialitate, dar pot să vă spun că, dacă operam conform stategiei de investiţii în baza căreia noi ne dezvoltăm colaborarea cu chinezii, specialistii noştri ar opera aceste centrale", a subliniat Cosmin Ghiţă, citat de Mediafax.
În urmă cu 8 ani, Nuclearelectrica avea şase investitori străini interesaţi să construiască reactoarele 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă. În prezent, însă, o singură companie, China General Nuclear Power Corporation, este în discuţii cu Guvernul României pentru dezvoltarea acestei investiţii, estimată la 7,2 miliarde euro.
Luna trecută, AGA Nuclearelectrica a aprobat angajarea de noi avocați și consultanți care să asiste compania în negocierile cu China General Nuclear Power.
Dezvoltarea de noi unităţi nucleare în România se află în discuţie încă din 2003. Unităţile 3 şi 4 se află în conservare încă din 1992. Rata totală de finalizare este de 15% la Unitatea 3 şi de 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului, clădirea turbinei şi clădirea de servicii.