Van Dyck a pictat-o pe soţia mentorului său, Rubens, pe pânza din 1621 "Portretul Isabellei Brant". Portretul a fost creat la 12 ani după ce Rubens a luat-o de soţie pe Isabella Brant şi se află expus la Galeria Naţională de Artă de la Washington. A fost descris drept un cadou din partea discipolului pentru maestrul său care "reflectă relaţia personală şi profesională extrem de apropiată dintre cei doi".
Conform lui John Harvey, această pânză a fost pictată fără ca Rubens să ştie, într-o altă locaţie decât atelierul acestuia din Antwerp, într-o perioadă în care, între Van Dyck şi Isabella s-ar fi creat o legătură romantică.
Dr. Harvey susţine că nu există nicio dovadă că Rubens ar fi văzut până la urmă această pânză, care, de altfel, nu a fost înregistrată ca aparţinând moştenirii lăsate de Rubens după moartea maestrului.
Isabella Brant este poziţionată cu faţa spre dreapta (stânga ei), ceea ce, conform tradiţiei portretistice din epocă, este opus locului în care sunt reprezentate soţiile - Isabella a fost pictată în locul în care ar fi trebuit să se afle soţul ei. Prin această alegere neconvenţională, susţine Harvey, Van Dyck ar fi încercat să submineze, iată şi simbolic, căsnicia maestrului său.
"Discipolul trăia în casa maestrului ca un fel de fiu favorit al acestuia, marea speranţă a casei, iar maestrul era un om celebru şi foarte ocupat, cu o soţie mai tânără, care ajungea să se simtă neglijată" - toate ingredientele pentru un triunghi conjugal fiind îndeplinite, a mai susţinut Dr. John Harvey.
