Propolisul este folosit încă din Antichitate pentru proprietăţile sale medicinale. Astfel, grecii îl foloseau pentru a trata abcesele, în timp ce asirienii îl puneau pe răni şi tumori pentru a combate infecţiile şi a ajuta procesul de vindecare.
Propolisul este o substanţă lipicioasă, de culoarea răşinii, un produs de digestie al abinelor, cules din mugurii şi scoarţa mai multor specii de arbori, folsoit de acestea pentru a-şi proteja stupul.
Proprietăţile medicinale ale propolisului erau cunoscute încă din Antichitate. Astfel, grecii îl foloseau pentru a trata abcesele, în timp ce asirienii îl puneau pe răni şi tumori pentru a combate infecţiile şi a ajuta procesul de vindecare, iar egiptenii îl utilizau la îmbălsămarea mumiilor.
Compoziţia propolisului depinde de unde sunt amplasaţi stupii
Compoziţia propolisului depinde de amplasamentul stupilor de albine, de florile şi copacii la care acestea au acces. De exemplu, propolisul provenit din Europa nu are aceeaşi compoziţie chimică precum cel din Brazilia. Acest lucru face dificilă aprecierea generală a specialiştilor vizavi de proprietăţile curative ale acestui produs al stupului, potrivit healthline.com.
În orice caz, oamenii de ştiinţă au identificat în propolis nu mai puţin de 300 de compuşi, majoritatea acestora sub formă de polifenoli. Polifenolii sunt antioxidanţi care combat infecţiile şi distrugerile din organism. În mod special, propolisul conţine polifenoli numiţi flavonoide.
Flavonoidele sunt substanţe produse de plante pentru a se apăra. Acestea se găsesc frecvent în alimente considerate a avea proprietăţi antioxidante precum fructele, ceaiul verde, vegetalele şi vinul roşu. Propolisului i se atribuie proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice şi antiinflamatoare. Dar cercetările ştiinţifice despre propolis sunt limitate.
Protectie împotriva unor bacterii, virusuri
Oamenii de ştiinţă nu ştiu exact de ce, dar produsele albinelor par să ofere protecţie împotriva unor bacterii, virusuri şi fungi. Se pare că propolisul este activ împotriva a 30 de tipuri de virusuri, 20 de tipuri de bacterii şi 9 ciuperci parazite. Propolisul conţine un flavonoid care acţionează precum un antifungic.
Aceste proprietăţi antiinflamatoare şi antimicrobiene fac util propolisul de ajutor în vindecarea rănilor. Un studiu în acest sens a arătat că propolisul poate ajuta persoanele care au suferit arsuri să se recupereze mai repede, stimulând creşterea de noi celule şi ţesuturi sănătoase. Bătăturile, cheratitele, micozele pot fi tamponate cu tinctură de propolis aceasta având acţiune cicatrizantă sau se pulverizează spray cu propolis.
O altă cercetare a relevat faptul că, aplicată de trei ori pe zi,crema cu propolis ajută la vindecare mai rapidă a unor răni, precum cele provocate de herpesul genital. Cercetătorii au constatat că aplicarea cremei cu propolis nu numai că a redus cantitatea de virus herpetic din corpul unei persoane, dar a şi protejat organismul în faţa unor viitoare erupţii cutanate.
Se presupune că proprietăţile propolisului ar avea un rol şi în tratamentul împotriva cancerului. Potrivit unei cercetări în domeniu, unele efecte anticanceroase ale acestei substanţe includ împiedicarea înmulţirii celulelor maligne, a displaziei celulare, precum şi blocarea modalităţilor de „comunicare“ dintre celulele canceroase.
Studiul arată că propolisul poate face parte dintr-o terapie complementară împotriva cancerului, dar nicidecum nu poate fi un tratament de sine stătător.
Proprietăţile propolisului. Cum poate fi utilizat
Propolisul poate fi folosit atât pe cale internă, cât şi externă. Astfel, saliva umană solubilizează propolisul brut şi îl transformă în gumă de mestecat. Sub formă de propolis brut sau de extract moale înglobat în miere se poate administra – între unu şi cinci grame pe zi – în caz de faringite şi stomatite.
Tinctura este recomandată în caz de guturai, gripă, bronşită cronică – 4-5 linguriţe pe zi, amestec format dintr-o jumătate de linguriţă de tinctură şi jumătate de miere, potrivit dr. Ruxandra Constantina, medic specialist în medicina de familie cu competenţă în apifitoterapie.
Alte afecţiuni în care este indicată este colita acută şi cronică şi gastroenterita, câte 30 de picături de tinctură într-o linguriţă de miere sau pe o bucăţică de pâine, de 3-4 ori pe zi. Ajută şi în tratamentul ulcerului gastoduodenal – 40 de picături în 100 de mililitri de lapte cald, consumat zilnic pe stomacul gol.
Totodată, poate fi folosită ca adjuvant în adenomul de prostată – 50 de picaturi de tinctură, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, timp de 3 luni.
Atenţie însă! Persoanele care sunt alergice la mierea de albine, dezvoltă aceeaşi reacţie şi la produsele conţinând propolis. Propolisul însuşi poate deveni alergic dacă este utilizat perioade lungi de timp.
