Modelul pe care echipa Apple îl are în vedere este un minivan, a declarat una dintre surse.
Mai mulţi angajaţi din cadrul proiectului "Titan" au experienţă în domeniul auto, lucrând anterior în cadrul unor companii europene care produc maşini. De pildă, anul trecut, Apple i-a angajat pe Marc Newson, specialist în design industrial, care în trecut a creat un concept pentru Ford Motor şi pe Johann Jungwirth, fostul preşedinte şi director general al diviziei de cercetare din America de Nord a Mercedes-Benz.
De asemenea, mai mulţi oameni din conducerea companiei s-au întâlnit în Austria cu mai mulţi producători de automobile, printre care şi cu oficiali din partea Magna Steyr, diviziei a companiei canadiene Magna International.
În cele din urmă, compania americană ar putea decide să nu comercializeze vehiculul la care lucrează, ci să folosească diverse componente necesare producerii unui automobil electric pentru alte produse Apple, precum iPhone-uri şi iPad-uri. Cu toate acestea, dimensiunea echipei angajate în acest proiect arată că Apple are planuri mari în ceea ce priveşte extinderea în domeniul auto, au precizat sursele The Wall Street Journal.
Industria producătoare de maşini presupune investiţii majore, costurile unei uzine de producţie putând urca până la peste 1 miliard de dolari. În aceste condiţii, Elon Musk, directorul executiv al producătorului de maşini electrice Tesla, a declarat anul trecut că este "foarte dificil" să creezi un nou model de automobil.
Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015 (octombrie-decembrie 2014), în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, în timp ce veniturile au avansat cu 30% la 74,6 miliarde de dolari faţă de 57,6 miliarde de dolari.
Anul trecut, un alt gigant din IT, Google, şi-a anunţat intrarea pe segmentul auto, vizând încheierea unor parteneriate cu producători din industria auto, pentru crearea unor maşini autonome în câţiva ani.