Secretarul general ONU - Antonio Guterres a cerut crearea unui perimetru demilitarizat în jurul Centralei nucleare și a spus că este nevoie urgent de un acord pentru a „restabili Zaporojie ca obiectiv de infrastructură pur civilă și pentru a asigura siguranța zonei”.
„Orice distrugere, incident potențial la centrala nucleară din Zaporojie ar fi un act sinucigaș”, a avertizat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, după întâlnirea cu președintele Volodimir Zelenski de la Lvov.
Și preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat preocuparea pentru riscurile producerii unui incident la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse.
• President Erdogan: "We don\"t want to experience a new Chernobyl"
— ANADOLU AGENCY (@anadoluagency) August 18, 2022
• Guterres: "Any potential damage to Zaporizhzhia would be suicide"
• Zelenskyy: "Russia must immediately withdraw troops from Zaporizhzhia nuclear plant"
Türkiye, Ukraine, UN meet in Lviv to discuss war pic.twitter.com/Pl5agFztb2
„Trebuie să spunem așa cum este – orice distrugere potențială la Zaporojie este sinucidere”, a spus Guterres, potrivit CNN.
"Trebuie evitată desfășurarea ulterioară a forțelor sau a echipamentelor la fața locului. Zona trebuie demilitarizată", a spus Guterres.
La rândul lui, și președintele Erdogan a anunțat că nu doreşte un ”nou Cernobîl”.
„În strâns contact cu AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică), Secretariatul ONU a evaluat că avem în Ucraina capacitatea logistică și de securitate pentru a sprijini orice misiune a AIEA la Centrala Nucleară Zaporojie, cu condiția ca atât Rusia, cât și Ucraina să fie de acord”, a mai anunțat secretarul general ONU.
„Trebuie să facem toate eforturile pentru a ne asigura că instalaţiile complexului sau împrejurimile fabricii nu sunt o țintă a operațiunilor militare. Echipamentele și personalul militar ar trebui retrase din fabrică. Şi trebuie evitată trimiterea în viitor de forţe şi echipamente militare la acest complex”, a mai avertizat Guterres.
Centrala nucleară de la Zaporojie a reprezentat sediul pentru personalul militar rus și unele echipamente militare de când a fost ocupată la începutul lunii martie.
În timpul vizitei secretarului general ONU, Rusia și Ucraina au continuat să se acuze reciproc de atacuri asupra centralei de la Zaporojie. Ministerele apărării din cele două țări se învinuiesc pe rând de scenarii pregătite la centrala nucleară. Rusia ar putea pregăti o provocare pentru vineri , cu ocazia vizitei în Ucraina a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, susține Direcția de Informații a Ucrainei, în timp ce Moscova acuză Kievul că ar pregăti o înscenare, pentru a da vina pe Rusia.