Înaltul oficial va merge luni, 9 mai, în Republica Moldova unde intenţionează să se întâlnească cu refugiaţi din Ucraina, transmite dpa, potrivit agerpres.ro.
Aici, Antonio Guterres urmează să se întâlnească cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu prim-ministrul Natalia Gavriliţă, după care va vizita, marţi, o tabără de refugiaţi ucraineni.
La 9 Mai, Rusia marchează cu parade fastuoase Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial, iar președintele Vladimir Putin este așteptat să transmită un „mesaj al apocalipsei” către Occidentul cu care se declară în conflict, potrivit agenției Reuters.
Aflată în cel mai periculos moment de la independența sa, Republica Moldova este vizitată intens de la invazia rusă în Ucraina de înalți oficiali internaționali, tocmai pentru ca aceștia să-și arate sprijinul și solidaritatea, cu atât mai mult cu cât mica țară, cu statut de neutralitate în Constituție, dar cu trupe ruse pe teritoriul său în regiunea separatistă Transnistria, a preluat peste 450.000 de refugiaţi de război din Ucraina.
Antonio Guterres este în Chișinău după ce a început o serie de vizite pentru a intermedia situația din războiul Rusiei în Ucraina, implicându-se în criza refugiaților.
Acesta a iritat regimul lui Putin cu criticile pentru invazia din Ucraina, denumind război „operațiunea specială”, la Moscova, în întâlnirea oficială cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. numirea „operațiunii speciale”. Astfel că în vizita de la Kiev, imediat după cea la Moscova, Guterres a fost chiar vizat de un avertisment al rușilor, la sfârșitul lunii aprilie.
Rusia a atacat Kievul chiar în timpul vizitei pe care o făcea în capitala ucraineană secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. Una dintre rachetele care au lovit capitala ucraineană a căzut în apropierea hotelului în care cazat acesta. Racheta a lovit la doar o oră după ce Antonio Guterres ținuse o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce vizitase orașele Borodianka și Bucha, exprimându-și oroarea față de urmele lăsate acolo de război.