Autoritățile au transmis că sunt 449 de localități din întreaga țară unde au fost impuse restricții în ceea ce privește alimentarea cu apă din cauza secetei și avalului de caniculă. Cele mai afectate zone sunt județele Botoșani, Alba, Gorj și Bacău iar în județul Dolj autoritățile de acolo au anunțat că au extins aceste restricții în ceea ce privește alimentarea cu apă și în alte localități precum Dăbuleni sau Bechet. Practic în aceste zone oamenii primesc apă cu porția, iar unii dintre localnici susțin faptul că sunt nevoiți să-și facă provizii să strângă apă în bidoane sau în găleți pentru a se spăla, pentru a face mâncare, dar și pentru alte nevoi casnice.
Este important să precizăm că seceta extremă afectează inclusiv legumele și fructele de pe tarabele piețelor. Mai mulți producători din țară au transmis că, din cauza căldurii, produsele au început să schimbe textura, multe dintre produse se strică pe tarabe și sunt nevoiți să arunce această marfă și mai mult decât atât, mai mulți fermieri au transmis că pot sta în piețe doar până la ora prânzului pentru că temperaturile sunt extrem de ridicate și nu fac față.