Asta pentru că, în schimbul câtorva milioane de euro, Sebastian Vlădescu a promis că intervine la ministrul Transporturilor pentru ca lucrările efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța să fie finanţate.
Vineri, procurorii i-au adus la cunoştinţă fostului ministru acuzaţiile.
"Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Preşedintelui României, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Sebastian Vlădescu, care la data unora dintre fapte a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă în formă continuată", informează un comunicat al DNA.