"Mă bucur că domnul Vîlceanu nu mai este în Partidul Naţional Liberal. A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Ştiu că domnul deputat Roman i-a făcut plângere penală. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar", a declarat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.
Deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au avut, marţi, o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii în care se desfăşura şedinţa. Roman a susţinut că a fost agresat fizic "cu o lovitură cu genunchiul în zona nasului" şi a precizat că va depune plângere penală.
Bătaie în Parlament. Primele imagini cu deputatul lovit în nas! Mesajul transmis după incidentul șocant. VIDEO
După altercaţie, Florin Roman a mers la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal.
Urmare a scandalului, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu.
Parlamentarul Dan Vîlceanu va avea tăiat 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni. Decizia poate fi contestată.
Solicitarea privind sancţionarea lui Dan Vîlceanu a fost făcută de deputatul Florin Roman în şedinţa Biroului Permanent.