"Aşa cum se văd cotaţiile petroliere astăzi, şi gazul va fi mai scump la iarnă. Structura gazelor pe care le vom utiliza la iarnă este formată din gazele din producţia curentă, plus gazele din depozite, plus importuri pentru vârfurile de consum, import care a existat în fiecare iarnă în funcţie de temperaturi şi de cerere", a spus Ciolpan, citat de agerpres.ro.
Programul de stocare a gazelor în depozitele subterane se desfăşoară în grafic, iar în următoarele trei luni va fi îndeplinită obligaţia privind cantitatea care va fi înmagazinată, spune el.
"Dar simpla realizare a obligaţiei de înmagazinare s-ar putea să nu fie suficientă pentru vârfurile de consum care apar în fiecare iarnă, mai este necesară şi o cantitate care tradiţional se achiziţionează din import", a susţinut oficialul Romgaz.