CJSU a constatat că atât în municipiul Brăila, cât și în 13 localități din județ rata de infectare este cuprinsă între 1,5 și 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Incidența cazurilor în municipiu este de 2,77 la mia de locuitori.
Astfel, începând cu data de 5 ianuarie 2021, la nivelul municipiului Brăila vor intra în vigoare măsurile prevăzute în scenariul galben.
Va fi permisă organizarea spectacolelor cu o participare a publicului de până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00. Se reia și activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, potrivit realitateadebraila.net